Ursitoarele vin cu daruri multe

La fel ca si in povestile pe care mama le citea cand eram mici, ursitoarele moderne vin la petrecerile de botez incarcate cu daruri pentru cel mic: graul ce va asigura botatia, macul pentru odihna si orezul care simbolizeaza norocul. Insa mai exista si altele: o pana alba pentru mersul usor, un ou pentru ca mostenitorii sai sa fie la fel de sanatosi ca el sau menta pentru ca cel mic sa creasca repede si frumos. Insa dincolo de spectacol, ursitoarele vin cu sufletul curat si pline de iubire, prorocindu-i celui mic un viitor luminos si frumos.
E drept ca acest obicei dateaza inca din cele mai vechi timpuri ale istoriei insa la fel de adevarat este si faptul ca fiecare parinte isi doreste mereu numai cele mai bune lucruri pentru copilul sau asa ca ursitoarele nu fac decat sa intareasca aceste dorinte, sa le dea glas si sa le transforme in meniri pentru copilul abia nascut.
Daca parintii doresc, ursitoarele pot sa ii prevesteasca copilului viitorul pornind de la zodia acestuia, iar la petrecere ii pot aduce si o piatra semi-pretioasa ce ii va aduce noroc in viitor.
Straiele ursitoarelor, rochii ample de bal, frumos decorate si atat de surprinzatoare ca ai impresia ca ai nimerit intr-un taram de basm nu fac decat sa contribuie si mai mult la efectul magic al evenimentelor la care aceste ursitoare moderne participa.
Daca vrei sa afli mai multe despre zane si ursitoare, o poti face aici si tot acolo poti sa iei legatura cu aceste iele moderne ce vor veni cu bucurie la petrecerea celui mic.

De mult uitate…

Nu trimit lepșe și nu prea răspund la ele, singura la care am răspuns până acum a fost cea a alcoalelor și a altor băuturi tari, trimisă (și) mie de Marius. Această provocare la amintire e adresată, însă, oricui va citi cele de mai jos.

Astăzi, vorbind de tot felul de specialități culinare și de locurile în care puteau fi găsite în Timișoara acum mulți ani, m-am gândit să vă provoc la asemenea amintiri…  Care, recunosc, nu prea cadrează cu Săptămâna Patimilor și Postul Paștelui.

Ca atare, hai să ne aducem aminte de următoarele, într-o ordine pur aleatoare:

- langoșeria de pe str. Eugeniu de Savoya, deschisă, desigur, înainte de 1989, de unde luam langoși pentru toți colegii, prin clasa a VI-a, și unde astăzi este (sau nu mai este) Scottish-ul cel vechi;

- aprozarul care se afla în locul unde de mulți ani deja e Cafe Colț și de unde, prin clasa a V-a, un bun coleg de clasă (Sergiule, pe unde ești tu acum?) și-a cumpărat odată vreo 2-3 pungi de bomboane cu rom și le-a halit pe toate la o oră de germană sau română;

- localurile-surori Hamburger Plus și Extra Plus, de lângă Piața Unirii, pe str. Vasile Alecsandri, unde mâncam mai mulți, tot prin gimnaziu, înainte să începem orele, care erau de după-masă și unde, din câte îmi aduc aminte, mâncarea era insipidă, incoloră și inodoră;

- anostul local denumit Prince al unui turc, aproximativ acolo unde este acum un magazin de papetărie parcă, aproape vis-a-vis de Liceul Lenau, Școala Mare, unde turcul, tinerel, făcea un kebab excelent și mai aducea de nu știu unde niște tăvi imense, de alamă, în care tronau în o tonă de sirop de miere niște baclavale fabuloase;

- cofetăria din Piața Unirii, de lângă Dom, și ea o relicvă a epocii de dinainte de 1989, alt loc în care ne cumpăram printr-a VI-a batoane, marțipan făcut de ei și limbi de pisică… cine mai știe ce-s și alea?

- brutăria unui turc, altul decât cel cu kebab-ul, care făcea o cocă albă și moale, o pâine turcească, coaptă electric, fără niciun gust, după care toți se dădeau leșinați, pentru că era ceva complet nou și ne mai văzut, care inițial a fost în locul unde e acum Cafe Timi’s, vis-a-vis de Eric’s, pe str. Vasile Alecsandri, și care apoi s-a mutat în Piața Sf. Gheorghe, acolo unde, de foarte mulți ani, e Librăria Humanitas;

- supermarketul aflat în Piața Mărăști, vis-a-vis de Clinicile Noi, acolo unde e azi Banca Carpatica, al cărui nume l-am uitat, și unde, prin 1995-1996, cred, se găseau cereale Kellogg´s, cum vedeam noi doar în reclamele posturilor germane, la care ne uitam în disperare dimineața, înainte să ne înceapă orele;

- cofetăria K2 (așa îi zicea?), care vindea înghețată italienească și apoi clătite, făcute la o mașinărie specială, un fel de plită senzațională pentru acele epoci, unde am fost noi, câțiva colegi de clasă, printr-a VI-a, pentru prima dată singuri, fără părinți. Noi? Păi îmi aduc aminte de Anca P., Anca L., Diana V., Laura M., Sergiu B., Theo M., Arni T., Vlad S. și sigur mai erau și alții… Era în decembrie, se terminase trimestrul cu ora de dirigenție :) Mai țineți minte?

De astea îmi aduc aminte, așa la prima strigare. Aștept completări de la alți bloggeri, dar mai ales de la foștii mei colegi de clasă, și, desigur, de la orice cititor, chiar mai în vârstă, despre locurile și produsele care au existat odată și care acum sunt simple amintiri. Frumoase.

Voi reveni cu completări.

Provocarea pătrășciană a alcoalelor și a altor băuturi tari :)

mă faci să scriu lucruri din aștea personale pe care nu doream în mod neapărat să le public pe blog… Așa că voi fi scurt și la obiect, ordinea e (aproape) aleatoare.
Îmi plac următoarele, cu precizarea că pe cele alcoolice le consum rar, foarte rar, poate prea rar.
- o țuică bună din Banat, deci nu prea tare, deci un rachiu de prin părțile Carașului, de la Armeniș, Teregova, Rusca Teregova sau Feneș… poate chiar din merele mele proprii și personale de la Iabalcea, cu condiția să le transforme bunul meu fost coleg Werner Kremm în ce a promis că le transformă :)
- un whiskey mic, preferabil Jack Daniel’s, eventual cu o Cola, dar nu musai
- un vin alb și sec, de preferabil o Crâmpoșie de Drăgășani. Dar oricând merg și toate vinurile Recașului, precum și unele ale Minișului, chiar și dulcea Cadarcă :)
- dacă e să fie bere, atunci Erdinger Weissbier. Eventual Stella Artois.
- un fresh de morcovi, măr și țelină
- o limonadă cu apă minerală și miere
- un ceai verde
- un pahar de lapte rece
Și, last but not least, apă. Plată. Perenna. De la Calina, din Caraș. Sau Jana, din Croația. Sau Voeslauer, din Austria.