Asociatiile si fundatiile se infiinteaza nesperat de usor

Adesea, asociatiile si fundatiile ies in evidenta atunci cand exista probleme ale comunitatii sau ale unor oameni, animale care au nevoie de ajutor sustinut. De retinut ca asociatiile si fundatiile sunt cam acelasi lucru pe un neinitiat, un om de rand, insa exista diferente semnificative intre ele. In primul rand, asociatiile apara interesele generale, ale comunitatii, dar si pe cele personale, ale membrilor lor, pe cand fundatiile nu au in vedere castigul, ci doar ajutarea celor care au nevoie de sprijin intr-un anumit moment al vietii lor.

Daca o fundatie poate sa aiba de la un membru la n membri, o asociatie e musai sa aiba la baza trei fondatori, altfel nu poate exista. Pentru acei dintre dvs. care se gandesc sa infiinteze o asociatie sau o fundatie in Timisoara, primul si cel mai bun demers este sa pasiti pragul unui avocat timisoara. In afara de expertiza unui avocat bun timisoara si a profesionalismului cu care va fi tratata problema infiintarii unei asociatii sau fundatii, orice avocat asociatie fundatie Timisoara va sti sa va explice cel mai bine care ar fi etapele infiintarii unei astfel de entitati juridice. Prima si prima data, respectivul avocat asociatie fundatie Timisoara va avea grija ca asociatia sa fie inregistrata in Registrul asociatiilor si fundatiilor si ca numele pe care-l va avea ea sa fie rezervat la Ministerul Justitiei. Ulterior, un avocat asociatie fundatie Timisoara va va sprijini sa obtineti locatia pentru amplasarea sediului asociatiei sau fundatiei, dar si sa intocmiti documente precum un act de proprietate, un contract ori de vanzare/cumparare sau inchiriere s.a.m.d, dovezi clare ale dreptului la folosirea spatiului cu pricina. Cu toate aceste hartii si in baza lor se va putea intocmi Actul Constitutiv si Statutul.

Nu va mai ramane decat sa rezolvati si chestiunea patrimoniului-se accepta sa fie egal cu salariul brut minim pe economie sau mai mare, iar la fundatii este mai complicat, impunandu-se ca acesta sa fie de 100 de ori mai mare decat un salariu minim pe economie, asta daca nu colecteaza fonduri pentru alte entitati juridice de acelasi fel, fundatii sau asociatii. La final, in nici o saptamana, asociatia sau fundatia va fi inregistrata oficial si isi va putea demara activitatile curente.

Funeralii ciudate si fascinante ale unor personalitati celebre

Tupac Shakur. Tupac a fost unul dintre cei mai faimosi si influenti rapperi din toate timpurile. Din nefericire, nu a cantat doar despre o existenta violenta, a trait una. In septembrie 1996, Tupac si prietenii sai au luat parte la unmeci cu Mike Tyson, in Las Vegas, inainte de a merge prin cluburi. Pe traseu, masina in care se afla Tupac a fost acostata de o alta, cei din a doua masina tragand cateva gloante inspre masina lui Tupac. Rapperul a fost ranit grav si a murit in spital sase zile mai tarziu si a fost incinerat. Astazi exista o gramada de optiuni cand vine vorba de depozitarea cenusii-unii o arunca in vreun loc preferat de defunct, altii o pun intr-o urna langa poza de la nunta, altii o ingroapa.

Membrii Outlaw Immortalz, prietenii lui, au gasit o modalitate ingenioasa de a-l pastra pe colegul si bunul lor prieten alaturi de ei pe vecie. Au combinat niste cenusa cu marijuana si au fumat-o. Asa ca Tupac murise, insa traieste mai departe in sufletul si… plamanii prietenilor sai. Wilhelm Cuceritorul. A condus invazia normanda in Anglia si a fost incoronat rege in 1066, dupa victoria de la Hastings. A murit in 1087, dupa ce a fost, aparent, aruncat in directia manerului de la sa in timp ce calarea-a suferit leziuni interne multimple. Potrivit relatarilor, Wilhelm era un individ gras, bine facut. Un calugar benedictin ar fi remarcat o discrepanta mare intre marimea corpului sau si sarcofagul prea mic in care urma sa fie ingropat regele. In disperare, s-a incercat „potrivirea” corpului defunctului in sicriu-indesarea lui, mai pe romaneste, pana cand sarcofagul s-a rupt. Toata inmormantarea s-a terminat foarte rapid dupa aceea, cum era si firesc intr-o asemenea situatie jenanta… Abraham Lincoln. S-au scrii mii de pagini si carti intregi despre al 16 presedinte al Americii, Abraham Lincoln.

Recent, ecranizarile i-au dat si o cu totul alta infatisare, demonizandu-l intr-un fel. Dupa ce a fost asasinat, trupul neinsufletit al presedintelui american a fost trimis cu trenul de la Washington D.C. la Springfield, Illinois, facandu-se si cateva opriri pentru a natiunea sa-si planga seful statului. Pe 25 aprilie 1865, procesiunea a demarat in New York, de unde si-a urmat cursul firesc. Intr-o fotografie care a imortalizat acele momente, una dintre casele familiei Roosvelt apare in partea stanga a pozei. La geam erau doi copii, dintre care unul, micutul Teddy, de doar sase ani, se uita la o mostenire pe care avea sa si-o asume 36 de ani mai tarziu, ca al 25-lea presedinte al Americii.

Seiko – o optiune pentru eleganta si putere

Ceasurile Seiko au fost si continua sa fie un simbol pentru calitate la preturi foarte accesibile. Seiko este una dintre companiile producatoare ale primelor ceasuri din lume, iar inovatiile pe care le aduce intotdeauna pe piata sunt mereu apreciate. Seiko inseamna in primul rand reputatie atat in tara de origine cat si la nivel international, si este un brand pe care oricine isi doreste un ceas bun la un pret bun il apreciaza, pentru ca de-a lungul timpului s-au dovedit a fi o investitie pe termen lung si foarte lung.

Desi cu o adevarata industrie a fake-urilor care submineaza piata de produse autentice atat de pe segmentul fashion cat si de pe segmentul bijuterii si orologerie, exista cateva aspecte de care o persoana interesata de ceasuri originale Seiko trebuie sa tina seama atunci cand decide sa isi achizitioneze unul sau mai multe ceasuri de acest tip. Ceasurile orginale Seiko, asa cum le puteti gasi la http://www.secundar.ro/ vin in cutie originala, cu un manual de instructiuni foarte util pentru cel care face achizitia, dar si cu o garantie internationala de 1 an, care este unica si care contine un serial number unic pentru fiecare ceas Seiko in parte. Pe spatele ceasurilor Seiko se afla o inscriptie care atesta ca ceasul este original, insa exista si ceasuri mai vechi care inca mai au spatele stainless steel si inscriptia ca atare. Culorile ceasurilor Seiko nu se curata niciodata, nu se decoloreaza, iar daca este vorba despre ceasuri metalice este bine de stiut ca acestea vor ramane in stare foarte buna pentru mult timp, cu un minimum de ingrijire. Pasionatii de calitate si durabilitate care stiu ce inseamna un ceas Seiko original pot gasi la Secundar.ro o selectie cu adevarat impresionanta de modele.

Pentru doamne, ceasurile Seiko inseamna in primul rand eleganta si o prezenta cu stil, iar pentru aceasta stau marturie modelele Seiko Dress, Seiko Classic si Seiko Classic Analog, Seiko Sports care poate fi foarte usor adaptat si unei tinute de zi la birou, si Seiko Premier Collection. Pentru domni, in schimb, Seiko inseamna atat eleganta cat si actiune si forta. O dovedesc modele precum Seiko Classic, Seiko Neo Classic, Seiko Cronograph, Seiko Gents, sau Seiko Kinetic.

Kusturica a realizat un documentar despre Maradona

Emir Kusturica, unul dintre cei mai respectati si mai nonconformisti regizori ai vremurilor moderne, deopotriva actor si muzician, cunoscut pentru filmele sale in care idealismul hollywodian se impleteste cu o realitate deosebit de dura, de multe ori disparand in spatele unor secvente de un realism sfasietor, si-a indreptat atentia si asupra lumii fotbalului. Singurul jucator care i-a atras atentia in mod deosebit a fost marele Diego Maradona, o legenda a fotbalului argentinian, respectat de o lume intreaga pentru performantele sale „supranaturale” de pe terenul de fotbal.

Desi a fost implicat si in scandaluri cu droguri sau sentimentale, Maradona a iesit cu bine din toate si si-a continuat viata destul de simpla, insa plina de faima si bani. In documentarul lui Kusturica, portretul lui Maradona a fost „zugravit” in „Maradona by Kusturica” (2008) tinand cont de cele trei mari directii ale vietii sale: cariera de antrenor, tatal Maradona si cetateanul Maradona, mereu nemultumit-despre el au vorbit diverse personalitati si apropiati care l-au cunoscut indeaproape. Efedrina si cocaina l-au tinut pe tusa pe Maradona luni bune dupa ce a fost dat afara din competii fotbalistice importante desfasurate in SUA si Italia. Pe langa acestea, intr-o situatie de-a dreptul bizara, asaltat de jurnalisti, Maradona a ripostat si a tras in ei efectiv cu o arma cu aer comprimat. Documentarul nu uita nici de perioada neagra din viata lui Maradona, in copilarie, cand lipsa banilor l-a determinat sa lupte pentru o cariera in fotbal pe care a si castigat-o prin mult efort si multa ambitie, dar si printr-un talent de invidiat. Unul dintre idolii sai, Fidel Castro, este si el evocat si oglindit prin prisma unei viziuni politice foarte articulate pe care Maradona a avut-o in tinerete si pe care o impartaseste chiar si la maturitate.

Intocmai ca si Kusturica, si Maradona nu este tocmai un personaj pe care sa-l incadrezi usor in niste tipare, dovada ca, dupa aparitia autobiografiei sale, „Eu sunt Diego”, care s-a vandut ca painea calda in Argentina, la doi ani diferenta, a dat toate drepturile banesti care-i reveneau din vanzarea cartii cubanezilor si lui Fidel Castro, pe care-l respecta si-l admira pentru deciziile sale politice si pentru „mana de fier” cu care-si conducea poporul…