Sunt momente in viata cand stai sa reflectezi asupra trecutului. Acum imi dau seama, ca parintii mei au avut mereu, cele mai bune intentii. Doar ca, diferenta dintre generatii, si-a spus cuvantul si atunci. Dar si acum. O iubesc pe mama si am iubit-o si atunci, desi nu i-am spus-o niciodata. O iubesc fiindca ma certa, ma apostrofa si mai ales fiindca m-a facut ceea ce sunt. Tata a fost si este temperat. Calm.Inteligent. Mereu imi amintesc, cu drag, de sarutul lui pe frunte seara cand venea de a munca. Credea ca dorm, dar nu era asa. Mama si tata m-au invatat tot ce stiu azi. Insa, mai presus de toate, m-au invatat sa fiu si eu la randul meu, mama. Am mai vorbit candva despre ei. Aici vreau sa subliniez, ca fara ei, noua ne-ar fi fost mult mai greu. Chiar daca m-am casatorit, si mi-am format familia mea, ei inca ne ajuta. Ne cumpara alimente, cand nu avem, ne dau bani, cand avem nevoie, si sunt langa noi, in permanenta, financiar vorbind. Pe mine ma doare treaba asta, insa decat sa cer de la strain, mai bine stiu ca ma ajuta ei. Niciodata nu mi-au reprosat nimic. Pentru asta, ii respect si ii iubesc enorm de mult. Ma doare sa ii vad, cum se streseaza pentru noi, cum se gandesc la mine continuu, si de cele mai multe ori, mi-e jena sa le cer ajutorul.