Am plecat din varful Moldoveanului intr-una din excursiile montane, aflandu-ne la capat de drum. Coborand incet spre si pe Vistea Mare, o vale pe cat de abrupta, pe atat de lunga, am zabovit ce-am zabovit mergand apoi spre directia „refugiu Victoria”. Zic o zi norocoasa pentru ca Doamne, de multe ori era sa intram in gura lupului la figurat, numai de pe stanci cat de tare era sa mai cadem, inainte de Moldoveanu sau de Negoiu. Sa nu mai mentionam ca am ajuns si pe Strunga Dracului, unde nu numai ca prapastia era abrupta rau dar avea si atentionare de cod rosu „atentie, cad stanci”. Nici acum nu imi vine sa cred cum de am supravietuit atator primejdii iar la final am avut parte si de o mega zi norocoasa.
In primul rand vremea a fost superba. Nu am avut o astfel de zi in nici una din zilele de calatorie. Abia cand dadeam sa coboram de pe Moldoveanu incepuse putina ceata. In rest soare incredibil.
Am ajuns in padure, dupa Vistea Mare. Atentie! Cine cauta refugiul din Victoria, fie e cel de la inceputul padurii, intr-un luminis, ce are un izvor in fata si de jur imprejur arbori, sub forma de iglu, care are niste urme de gheare de urs, de la doi metri in sus, fie e cel de la malul unui rau mai de la finalul padurii, care arat destul de sinistru, plin de panza de paianjen, fara geamuri si cu lucruri extraordinar de vechi. Aici am avut noroc ca am reusit sa iesim din padure inainte de a se intuneca pe bune. Pe cat de frumos era peisajul pe atat de periculos era traseul. Riscam sa ne intalnim cu ursii si desigur ei nu aveau o mare placere pentru prezenta noastra.
Apoi, mergand tot in fata si negasind nici un refugiu, un domn, a avut bunavointa sa ne gazduiasca in curtea lui. Ne-am pus cortul in spatiu cu pricina, dar mai presus de atat de atat am avut noroc sa primim si cate o bere rece. Domjul, pe numele sau, Nea’ Sorin, a vrut sa ne serveasca si cu ceva de mancare, mai ales cand a auzit ca suntem pe drumde la 7 dimineata si am facut vreo cateva zeci de kilometri.
Am dormit frumos in curte. O pisica ne-a intrat in cort si ne-a si tors toata noaptea. De plouat nu a plouat prea tare asa cum se anuntase. Am avut noroc pana dimineata.
Un alt lucru bun a mai fost si transportul. Cu picioarele intepenite dupa atatea drumetii, trebuia sa mai mergem si vreo 7 kilometri pana la prima gara sau prima strada de unde sa luam un alt mijloc de transport. Mai exact pana in Victoria erau ceva kilometri, apoi trebuia sa ajungem in Fagaras – Brasov, Galati. Cu bani putini si cu burtile goale, am avut noroc si de o ocazie, ca sa nu ne mai deplasam tot pe jos.
Din Victoria, deasemenea cineva a avut bunavointa sa ne duca, cu 30 de lei pana in Brasov, desi unul se orpise la noi sa ne ceara 100 de lei. Ajunsi in Brasov, fara prea multe ezitari, ne-am calculat banii de drum si nu am ezitat sa stam la o terasa, in fata careia ploua incet, asta insa nu inainte sa ne gasim un mijloc de transport catre destinatia finala – Galati. De data asta cu bilet platit.
Cred ca norocul este la urma urmei acolo unde vrei sa il gasesti. Norocul ni-l facem noi daca vedem partea frumoasa a intamplarilor si norocul ne poate urmari peste tot daca avem curajul sa experimentam cu inima deschisa spatiile ce se intind in fata noastra.
Cred ca norocul este la urma urmei acolo unde vrei sa il gasesti. Norocul ni-l facem noi daca vedem partea frumoasa a intamplarilor si norocul ne poate urmari peste tot daca avem curajul sa experimentam cu inima deschisa spatiile ce se intind in fata noastra.