Am avut o copilarie linistita pot spune. Sora mea a fost mai zdruncintaa din fire insa eu am fost un copil model. Adica eu lucram numai ascuns. Niciodata nu ma descoperea mama. Cele mai importante momente ale copilariei mele din pacate, pe care mi le amintesc sunt triste.
Insa imi amintesc si cateva care sunt intr-adevar monumentale, legendare pentru parintii mei. De la gradinita: eram o baietoaica de mica, nu voiam sa am de-a face cu nimeni.
Tin minte ca baietii si fetele deja se placau si se tineau de mana saustateau unul langa altul. Eu eram in legea mea, ajutam daca era nevoie, ma implicam dar nu asa. La prima declaratie de iubire pe care am primit-o, am izbucnit in flacari mai ceva ca un dragon si l-am impins pe micutul meu amorezat de pe scaun. asta este. lucrurile se intampla
Tot la gradinita, dar pe asta n-am inteles-o, la o serbare de Craciun, l-am tras pe Mos de barba si i-am dat masca jos, dar copii au inceput sa planga in loc sa se bucure ca l-am demascat. Problema era ca Mosul era de fapt o Moasa.
Imi mai amintesc ca tot undeva prin copilaria mea, in clasa a ssasea, imi mancam linistita covrigul intr-o pzau cand un baiat a indraznit sa-mi spuna ca ma place. I-am aruncat si cu covrig in ochi si l-am impins, dupa care mi-am luat o palma peste ochi, ca baiatul era orgolios. A fost prima si singura mea palma primita de la un baiat. Lovea ca o fata!
In rest, nu stiu zau, imi amimtesc si alte momente impoartante dar sunt triste. In clasa a opta era sa nu dau examenul de capacitate pentru ca mai aveam un pic si muream de apendicita. Insa am rezistat la toate clee trei examene si apoi m-am internat. A fost o operatie lunga si plictisitoare, mama plangea, prietenii ma asteptau de dupa usa, sa rada de mine, tata nu era prin zona, sora mea era ingrozita. Singurul lucru la care ma gandeam era sa fiu inapoi pe role cat mai curand, ca abia ce terminasem si eu cu examenele si trebuia sa ma bucur de vacanta inainte de inceperea liceului.
Operatia a avut loc intr-o zid e marti si ghici ce? Sambata seara eram inapoi pe role, pe faleza Galatiului, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat…
Un alt moment important din viata mea a fost cand am dat de carnet ca era sa omor politistul langa mine de panica, noroc ca nu s-a prins de smecherie. Atunci insa am fost putin isteata: am intarziat ca am dat bacul in aceeasi zi, la romana oral cu traseul pentru permis. mi-am pus pe parbriz rezultatul: 10 (zece).
Dupa nebunia cu bacul a venit facultatea. Aici tragedie ca deja fata voia sa plece departe de casa si tata nu era de acord si tot asa… Ca aparuse si el in peisaj, cu timpul. Cred ca de atunci a inceput adevarata mea viata, de la facultate. Ca totusi am plecat, m-am dus cat m-au tinut picioarele, la cea mai indepartata facultate pentru ca eu mi-am zis din start ca nu are nici un sens sa fac o facultate acasa, adica practic ca si un al doilea liceu. Sunt o fire libertina si mereu am facut ce am vrut. In ciuda faptului ca am fost catalogata ca si copilul cuminte de parintii mei, ei si-au dat seama ca nu galagia si neobrazarea sunt atuurile mele de copil.
Eu eram pur si simplu, cum a inceput mama sa zica cu timpul “tace si face si nici car nu toarce”. Sunt un om al faptelor nu al cuvintelor, cum ziceau baietii de la Parazitii: “io’s de actiune bah, -ntelegeti?!”. Dragii de ei ca tare s-au mai dus de rapa. Ideea e ca acum mai mult vorbesc decat fac. Si ma amuz pe treaba asta ca s-au inversat rolurile in viata mea.
Insa imi amintesc si cateva care sunt intr-adevar monumentale, legendare pentru parintii mei. De la gradinita: eram o baietoaica de mica, nu voiam sa am de-a face cu nimeni.
Tin minte ca baietii si fetele deja se placau si se tineau de mana saustateau unul langa altul. Eu eram in legea mea, ajutam daca era nevoie, ma implicam dar nu asa. La prima declaratie de iubire pe care am primit-o, am izbucnit in flacari mai ceva ca un dragon si l-am impins pe micutul meu amorezat de pe scaun. asta este. lucrurile se intampla
Tot la gradinita, dar pe asta n-am inteles-o, la o serbare de Craciun, l-am tras pe Mos de barba si i-am dat masca jos, dar copii au inceput sa planga in loc sa se bucure ca l-am demascat. Problema era ca Mosul era de fapt o Moasa.
Imi mai amintesc ca tot undeva prin copilaria mea, in clasa a ssasea, imi mancam linistita covrigul intr-o pzau cand un baiat a indraznit sa-mi spuna ca ma place. I-am aruncat si cu covrig in ochi si l-am impins, dupa care mi-am luat o palma peste ochi, ca baiatul era orgolios. A fost prima si singura mea palma primita de la un baiat. Lovea ca o fata!
In rest, nu stiu zau, imi amimtesc si alte momente impoartante dar sunt triste. In clasa a opta era sa nu dau examenul de capacitate pentru ca mai aveam un pic si muream de apendicita. Insa am rezistat la toate clee trei examene si apoi m-am internat. A fost o operatie lunga si plictisitoare, mama plangea, prietenii ma asteptau de dupa usa, sa rada de mine, tata nu era prin zona, sora mea era ingrozita. Singurul lucru la care ma gandeam era sa fiu inapoi pe role cat mai curand, ca abia ce terminasem si eu cu examenele si trebuia sa ma bucur de vacanta inainte de inceperea liceului.
Operatia a avut loc intr-o zid e marti si ghici ce? Sambata seara eram inapoi pe role, pe faleza Galatiului, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat…
Un alt moment important din viata mea a fost cand am dat de carnet ca era sa omor politistul langa mine de panica, noroc ca nu s-a prins de smecherie. Atunci insa am fost putin isteata: am intarziat ca am dat bacul in aceeasi zi, la romana oral cu traseul pentru permis. mi-am pus pe parbriz rezultatul: 10 (zece).
Dupa nebunia cu bacul a venit facultatea. Aici tragedie ca deja fata voia sa plece departe de casa si tata nu era de acord si tot asa… Ca aparuse si el in peisaj, cu timpul. Cred ca de atunci a inceput adevarata mea viata, de la facultate. Ca totusi am plecat, m-am dus cat m-au tinut picioarele, la cea mai indepartata facultate pentru ca eu mi-am zis din start ca nu are nici un sens sa fac o facultate acasa, adica practic ca si un al doilea liceu. Sunt o fire libertina si mereu am facut ce am vrut. In ciuda faptului ca am fost catalogata ca si copilul cuminte de parintii mei, ei si-au dat seama ca nu galagia si neobrazarea sunt atuurile mele de copil.
Eu eram pur si simplu, cum a inceput mama sa zica cu timpul “tace si face si nici car nu toarce”. Sunt un om al faptelor nu al cuvintelor, cum ziceau baietii de la Parazitii: “io’s de actiune bah, -ntelegeti?!”. Dragii de ei ca tare s-au mai dus de rapa. Ideea e ca acum mai mult vorbesc decat fac. Si ma amuz pe treaba asta ca s-au inversat rolurile in viata mea.